fbpx
Vrei să începi o afacere ?
Vezi acest video

Cât costa un site de prezentare? Preț site de prezentare explicat

05/28/2021
Alexandru
Nu trebuie să te uiți la prețul pentru creare a unui site de prezentare, dar la cum să faci ca acesta să-ți aducă mai mulți bani.
Distribuie :

Un site de prezentare te ajută în procesul de vânzări online. În acest articol vei afla ce este și cât costă un site de prezentare în contextul unei afaceri.
Prima întrebare care apare atunci când cineva apelează la servicii de creare website este: “Dar cât costă un site de prezentare?“

La această întrebare nu este ușor să răspunzi. Un website niciodată nu este terminat. Mai mereu îți apar idei cum să-l faci mai bun, începi să excluzi ceea ce nu funcționează sau vezi ceva la vecini și vrei să ai și tu pe site. 

Mulți dintre clienții cu care am lucrat, își doream un site care să copie într-o oarecare măsură site-ul unui concurent.

În acest articol îmi voi asuma responsabilitatea să vorbesc despre ce este și cât costă un site de prezentare.

Vor fi analizate prețurile unui site de prezentare din 3 perspective + un mic bonus:

- preț creare site de către un freelancer
- studiou de web design
- agenție web

Ce este un site de prezentare ?

Un site de prezentare, în contextul unei afaceri este un instrument web prin care poți prezenta online informația despre serviciile și produsele tale. 

Deseori un site conține câteva pagini pe care sunt afișate informații de bază precum: 

  • cine suntem 
  • ce facem
  • tabelul de prețuri
  • informații de contact 
  • în ce condiții lucrăm, e.t.c.

Site-ul de prezentare este printre cele mai populare tipuri de site-uri folosite de majoritatea companiilor.

Un site de prezentare poate să fie și un site cu o singură pagină. De obicei acestea se întâlnesc sub formă de landing page. Nu aș putea să le pun la un loc din motiv că de regulă pe o singură pagină este dificil să faci un site de prezentare cu informații detaliată despre un produs sau serviciu.

Un landing page pune accent pe vânzări în timp ce un site de prezentare pune la dispoziție mai multă informație despre produsele sau serviciile companiei.

În caz că compania livrează un singur tip de servicii, poate fi destul și un website de tip landing page. Deseori se mai adaugă o pagină pentru blog pentru promovarea paginii de bază.

Un site de prezentare, trebuie în mod obligator să conțină poze mari și frumoase care arată cât suntem noi de bravo, cine are încredere în noi, ce oficiu mare avem și alte rezultate lăudabile. De fapt, este o glumă. 

Recomandarea mea ar fi ca un site de prezentare să fie realizat din următoarele pagini de bază:

Home Page.

Se prezintă ce servicii oferă, pentru cine oferă, cine sunt partenerii / clienții, testimoniale. De dorit să conțină și un Call to Action.

Pagina de vanzare.

Pentru fiecare serviciu, se crează câte o pagină separată de tip landing page care are scopul de a face vânzarea. 

Pagina despre noi.

Este o pagină deseori neglijată dar care este importantă pentru obținerea încrederii potențialilor clienți.

Portofoliu.

Pe această pagină se pot prezenta exemple de proiecte, lucrări, studii de caz pe care le-ați realizat.

Contacte.

Se prezintă informația și metodele prin care vizitatorii pot intra în contact cu compania. Pot fi forme de contact, email, numere de telefoane, rețele sociale.

Blog.

Pentru educarea și atragerea de noi vizitatori pe site este recomandat scrierea articolelor pe blog.

Desigur, că un site de prezentare poate fi realizat după propria necesitate. Nu este nimic bătut în cuie. Trebuie să te gândești la vizitatori și ce le este lor util să găsească pe site.

Nu putem vorbi despre anumite tipuri de site-uri de prezentare. Acestea se crează de regulă după necesitatea de afacere și bugetul disponibil pentru crearea site-ului.

Cum te ajută un site de prezentare ?

Un site nu te ajută nicicum dacă acesta nu este promovat. 

Dacă vrei să-ți creezi un site, mai întâi de toate trebuie să i-ai în calcul metoda de promovare a site-ului. 

Ar trebui să-ți pui 2 întrebări:

  • Cum voi livra produsul / serviciul potențialilor clienți?
  • Cum vreau să fiu găsit?

Dacă te orientezi doar pe reclame PPC din google, facebook sau canale proprii, ar trebui să ai cel puțin un landing page optimizat pentru vânzări.

În caz că vrei să-ți promovezi site-ul în google, atunci ai nevoie și de blog + ajutor de la reclame care vor accelera procesul de ridicare în top.

Cum exact de ajută un site de prezentare?

Poți fi mai ușor găsit online. 

Deseori atunci când cineva vrea să cumpere ceva, acesta începe cu o căutare pe google. Scopul tău este să faci astfel ca să apari în rezultatele căutărilor. Astfel există șansa ca acel vizitator să se transforme în cumpărator.

Poți prezenta mai bine informația despre produse / servicii.

Recent am făcut careva căutări despre fabrici de confecții. Spre mirarea mea, nu am găsit nici un site de prezentare care să fie pe înțelesul meu. Vorbesc serios. Mi-am făcut concluzia că această industrie ori are prea mulți bani, și nu are nevoie de noi clienți sau sunt săraci și nu au oameni să se ocupe de site. 

Nu fi ca ei! 

Creează-ți un site de prezentare măcar din stimă față de clienții tăi.

Te ajută la marketing și vânzări.

Văd prea mult zgomot în jurul social media dar foarte puțini vorbesc despre importanța unui site.

Mai exact. 

Echipe întregi lucrează să genereze interacțiuni și să aducă oamenii pe site, ca mai apoi aceștia să plece fără să facă vreo acțiune.

Ia ghiciți? A cui va fi vina?
Desigur că cei de la SMM / PPC. 

Ei au cheltuit bugetele, ei nu au adus pe cine trebuie pe site. 

De fapt, problema poate să fie în site. 

Un site te poate ajuta să faci marketing prin conținut. Unul calitativ aș zice eu. De asemenea te poate ajuta la crearea palniilor de vânzări și astfel să-ți crești rata de conversie.

Citește și articolul site pentru branding personal. Vei afla mai multe lucruri despre cum te ajută un website să găsești clienți.

Citește și articolul site pentru branding personal. Vei afla mai multe lucruri despre cum te ajută un website să găsești clienți. Detalii aici.

Cat costa un site de prezentare ?

Am vorbit despre ce este un site de prezentare, ce conține acesta și cum te poate ajuta în contextul unei afaceri. Nu am vrut să-ți consum timp, dar vreau să fie cât mai clar cum se formează prețul unui website.

Toate prețurile sunt orientative și nicidecum nu sunt bătute în cuie. Chiar și un iPhone îl găsești la prețuri diferite. Chinezesc, mai puțin chinezesc, cu ștampila original… și tot așa.

Cam asta se întâmplă și cu cât costă un site de prezentare.

Depinde de nivelul de omenie și de sărăcie ca peste tot.

Trebuie să menționez că un site are nevoie și de texte, imagini, video pe care deseori trebuie să le faci singur sau să angajezi pe cineva. 

Pentru texte profesioniste cel mai bine să apelezi la un copywriter profesionist. Textul este mai important de multe ori decât designul unui site.

Preț creare site de prezentare de către un freelancer.

Un freelancer, este o singură persoană care execută un anumit tip de lucru fără să fie angajată pe termen lung. De regulă aceștea se laudă că sunt liberi, adică liberi profesioniști. Par mai șmecheri decât sunt în realitate. Libertatea lor se termină acolo unde încep urgențele clienților care le dau “salar”.

Iată cât costă un site de prezentare realizat de către freelanceri:

Iată cât costă un site de prezentare realizat de către freelanceri:

Prețul pentru crearea unui website de către un freelancer începător este între 150-250 euro. 

Depinde mult de piață și de freelancer. 

Pe unele site-uri de freelanceri am văzut că sunt unii că fac site-uri și pentru 100 dolari. Am făcut și eu câteva site-uri la început cu 150 euro și nu arătau mai rău decât site-ul unor companii de web design.

Trebuie să înțelegi că acest tip de site, se crează de regulă pe baza unui șablon și are foarte multe minusuri. 

Pentru început, dacă vrei doar să testezi o nișă și să validezi o afacere, poate fi folosit. 

Dar atenție: 

Nu recomand astfel de site-uri pentru campanii PPC în care intenționezi să bagi bugete importante. Mai întâi testează și optimizează conversia. Dacă totul este bine. Nu se încarcă în 5 secunde, are elemente pentru vânzare și așa mai departe.

O altă categorie de prețuri pentru crearea unui site de prezentare este atunci când te adresezi la un freelancer cu experiență. Aceste deseori poate face și o parte din design. Dacă nu 100% design propriu, cel puțin nu va semăna sută la sută cu alte site-uri. 

Prețul pentru creare unui site de câtre un freelancer cu experiență de regulă este în jur de 500 euro.
Mă refer la freelanceri buni și nu vorbim de piața din west unde poate să ajungă și la 2000 euro. Sunt pe un grup de developeri profesioniști unde apar așa discuții. Cu 500 euro vor face doar cei ca noi, din țări sărace. 

Pe site-uri de freelanceri poți vedea că unii lucrează cu 50-100 dolari la oră. Dar așa cazuri sunt mult mai puține. Există foarte mulți freelanceri buni care pentru 300-500 euro vor face un site nu mai rău decât o agenție.

Preț creare website de către un studiou de web design

Studiourile de web design sunt de obicei echipe mici care creaza site-uri în echipe. De regulă sunt implicate nu mai mult de 3 - 4 persoane pe proiect: designer, copywriter, programator + un manager de proiecte. 

Vorbim de cazul ideal. 

Astfel de studiouri pot fi și freelanceri care lucrează în echipe la distanță. Cineva caută proiectele, discută cu clienții apoi găsește freelanceri să le execute.

Prețul unui site de prezentare în acest caz va fi cuprins între 500 - 1200 euro dacă echipa este la început și nu are reputație pe piață. 

În unele cazuri, poate depăși cu mult această sumă. Cu cât site-ul este mai complex cu atât vei plăti mai mult. Complexitatea poate fi în design, elemente tehnice sau numărul de pagini al site-ului.

Trebuie să recunoaștem că acolo unde lucrează mai multe persoane, rezultatul așteptat ar trebuie să fie mai bun decât la un freelancer.

Preț creare site de prezentare de către o agenție de web design.

În cazul agențiilor lucrurile stau altfel. Plata se face pentru orele lucrate în proiect. Din câte cunosc, pe piața noastră prețurile sunt în medie 20 - 25 euro la oră. Astfel ca să facem o estimare, un site cu o singură pagină de tip landing page, va costa de pe la 1000 euro în sus. 

Nu-mi place această metodă de taxare. În companiile de IT unde am lucrat la fel se foloseau astfel de metode. 

Responsabilitatea trece pe client. Companiile au de câștigat dacă angajații dorm pe mese și primesc salariu. Poți calcula orele lucrate ca să poți estima bugetul unui proiect. Dar nu pornești cronometrul… și îl oprești când se termină proiectul.

Agențiile costă.

În unele cazuri mult prea mult decât își permiți. În spate stă de regulă o echipă de profesioniști. Cel puțin poți fi sigur că asupra unui astfel de proiect s-a lucrat pentru rezultat plus că intră în joc și reputația companiei. 

Dacă un freelancer de regulă atrage atenția la partea vizuală, atunci o agenție te poate ajuta și la partea de cercetare piață, copywriting și alte chestii legate de marketing.

Pentru un site de prezentare creat de o agenție fii pregătit să plătești de la 1500 euro până pe la 5000 euro sau chiar mult peste aceste sume.

Cât te costă să faci singur un site de prezentare?

În caz că nu ai bani să angajezi un freelancer sau companie, îți poți face un site aproape gratuit singur.

Mă rog, poate nu chiar singur. 
Poți cere ajutorul vecinului de exemplu. 
Dacă ai timp și crezi în ceea ce faci, încurajez și astfel de încercări. 

Iată care ar fi principalele costuri pentru un site de prezentare în regim “home made”:

Nume de domeniu pentru site

Trebuie să cumperi un nume de domeniu dacă încă nu ai unul. Acesta costă în jur de 10 euro anual pentru cu extensia .ro, 39$ pentru extensia .md, 12$ pentru .com. Plata se face pe minim 1 an.

Serviciul de găzduire a site-ului.

Hostingul pentru site este unul dintre cele mai importante lucruri de care să ții cont dacă îți creezi un site. Recomandarea mea ar fi să nu alegi un serviciu de găzduire de 1-2$ care de regulă sunt de proastă calitate. Zic să mergi pe zona de mijloc care sunt de regulă 6-8 euro lunar.

Certificat SSL pentru site

Dacă serviciul de găzduire nu oferă certificat SSL atunci ar fi bine să cumperi unul mai ales dacă ai un magazin online. Desigur că sunt și versiuni gratuite de SSL pe care le poți folosi. Un certificat SSL costă de pe la 15-20$ annual care au un nivel mai ridicat de protecție decât astea gratuite.

Template pentru creare site.

Puțin probabil să te apuci să înveți HTML ca să faci site-uri de la zero. Nici nu recomand așa ceva. Am făcut anumite teste, și de multe ori un site scris de la zero nu este mai rapid decât un site pe sistem CMS sau platformă închiriată.

Recomandarea mea ar fi să-ți fac singur un site pe una din platformele: wordpress, joomla sau tilda. Multe probleme sunt deja rezolvate la capitolul integrări cu alte servicii.

Recapitulare pret creare site de prezentare:

 Dacă vrei să-ți faci sun site de prezentare, fii gata să plătești:
- freelancer (150 - 300 ) euro
- studio de web design (500 - 1000) euro
- prețul pentru creare site de o agenție web (1500-5000) euro
- Preț creare site singur 50 -150 euro + timpul tău

Concluzii și recomandări.

Acestea sunt prețurile de referință ca să ai o închipuire generală în ce zonă de prețuri te afli. 

Sunt sigur că poți găsi prețuri și mai mici decât cele prezentate aici. Alege în funcție de obiective. 

Nu trebuie să te uiți la prețul pentru creare site, dar la cum să faci ca acesta să-ți aducă bani. 

Sincer să fiu, nu ai nevoie de site-uri cu design unic, și tot felul de personalizari pentru site dacă nu ai pus la punct un produs/serviciu și un sistem de vânzări online.

Trebuie să începi cu puțin. 

Pentru început, nu ai nevoie de un site de prezentare mare și costisitor. 

Poți începe cu un site simplu, de tip landing page, dar să fie optimizat pentru conversie. Pe parcurs, mai adaugi și alte pagini în el.

Poți face câteva versiuni de pagini, pe subdomenii, să faci teste, și la urmă să lași versiunea care funcționează cel mai bine.

Sunt adeptul că trebuie să inovezi pe parcurs, nu are rost să bagi sume mari de la început într-un site care nu știi dacă va funcționa în cazul tău.

Ai nevoie de soluții flexibile. 

De exemplu, poți pune wordpress sau tilda pe un subdomeniu și să experimentezi cu diferite landing page-uri până ajungi la o rată de conversie optimală.

Abia după ce ai validat un model de site, și modelul de afacere, poți merge spre zona de branding unde te ajută o agenție. 

Dacă ești la etapa de început, probabil nu are rost să-ți faci un site în general.

Preocuparea de bază trebuie să fie vânzările. Dacă site-ul face parte din procesul de vânzări, atunci ai nevoie de site.

Sper că am reușit să răspund la întrebarea cât costă un site de prezentare. 

Dacă ai un buget modest, și vrei să începi să vinzi online îți recomand un site de tip Landing Page. 
Despre ce este un Landing Page citește citește aici.

Lasă-mi un comentariu.

Aș vrea să știu cum ți se par aceste prețuri și care este suma pe care ești dispus să o investești într-un website?

De asemenea dacă ai deja un site, cât ai plătit pentru crearea acestuia?

Ar putea să-ți placă și:

Acest ghid te ajută să concepi singur un site de vânzări în 10 pași fără să angajezi un freelancer sau agenție web.
Descarcă ghidul gratuit
Video gratuit

Vrei să începi o afacere online ?

Am creat un video unde explic ce este o afacere online și cum să atragi clienți de pe internet în 2021.
Primește acces gratuit
menuarrow-right
Our time: 6:07am UTC
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram